Adrian Mititelu, patronul de la FC U Craiova, a vorbit despre decizia instanței privind faptul că echipa sa nu mai are voie să folosească leul de pe emblemă.
În cursul zilei de marți, Adrian Mititelu a primit o lovitură grea din partea justiției. Clubul său nu va mai avea dreptul să folosească leul pe tricouri și ar putea fi obligat să își schimbe și numele.
Decizia nu este însă una definitivă, iar clubul lui Adrian Mititelu are dreptul de a face apel în termen de 30 de zile.
Adrian Mititelu a explicat cum vede această situație, din perspectiva sa, și consideră injust ceea ce i se întâmplă clubului său.
„Vreau să scot în evidență faptul că această decizie nu are la bază vreun proces cu clubul lui Mihai Rotaru. Acest proces este o acțiune pe care am intentat-o împotriva Clubului Sportiv, condus de Pavel Badea.
Clubul lui Mihai Rotaru nu este parte din proces, pentru că nu are legătură cu fotbalul craiovean, doar a încheiat un parteneriat cu CS-ul. A intrat în fotbal în anul 2013 pe baza unui loc dat de FRF.
Bătălia juridică am avut-o cu clubul sportiv de drept public. N-am pierdut, e vorba despre o primă instanță. Mai e calea atacului. Decizia e în afara adevărului.
N-au trecut decât 45 de zile de când clubul nostru a fost recunoscut definitiv ca succesorul legal și oficial al clubului Universitatea Craiova. Instanța nu are nicio legătură.
Noi suntem fosta Universitatea Craiova, fosta Știința. Eu am avut litigiu pentru mărcile FC Universitatea 1948 și FC U Craiova 1948, care conțin leul. Ei spun că au creat notorietate mărcii cu leul până în 1990. Noi spunem că am dus mai departe din 1991, aceste desprinderi nu s-au făcut că a vrut cineva, ci statul a impus.
Obligația de a nu folosi FC U nu se referă la nume, ci la marca ce are leul. Ei nu pot revendica denumirea de FC U. În motivare se va vedea că face referire la leul, pe care l-a folosit Clubul Sportiv în anii ’80.
Despre nume, probabil că judecătorul spune că U Craiova e tot una cu Universitatea Craiova. Dacă va rămâne așa, se va ajunge într-o situație în care să nu mai folosim litera U”, a spus Adrian Mititelu, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER